Cei mai mari neurochirurgi din România - Alexandru Ciurea. Alexandru Ciurea a moştenit pasiunea pentru medicină din familie şi, în ciuda faptului că în tinereţe a crezut că neurochirurgia nu este drumul lui, a ajuns unul dintre cei mai renumiţi medici din acest domeniu. Peste 23.000 de operaţii pe creier a efectuat doctorul Ciurea, iar jumătate dintre pacienţii săi au fost copii.
Cei mai buni chirurgi cardiovasculari. Cea de-a treia ediție a programului intensiv "Saving Hearts", proiect inițiat de Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu în parteneriat cu Spitalul European Polisano, Universitatea din Lund, Suedia și institutul de cercetare Western Vascular Institute, Irlanda, va avea loc în perioada 10-21 iulie, la Sibiu.
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, prins în flagrant în timp ce lua mită 1.000 de euro de la un pacient. Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, Marian Gaşpar, ar fi fost prins în flagrant, în timp ce lua 1.000 de euro de la un pacient.
Unul din marii chirurgi cardiovasculari din România, care de-a lungul carierei a realizat inclusiv operații în premieră națională, a fost arestat în această dimineață. Marian Gașpar are 63 de ani și este cunoscut la nivel național drept unul dintre cei mai buni chirurgi cardiologi din Timișoara și din țară. El activeaza în
Cei mai buni chirurgi din România îşi „ascut" bisturiele la Timişoara 0. 24.05.2012 00:36. Vali Silaghi. 0. 1 live În oraşul de pe Bega se desfăşoară în aceste zile Congresul Naţional de Chirurgie 2012. Evenimentul se află la ediţia cu numărul 26 şi este găzduit pentru prima oară de Timişoara, începând de miercuri şi
Astfel, studenții vor cunoaște modul de lucru al echipei "Centrului de excelență cardiotoracic și vascular", alcătuită, dupa model european, din chirurgi cardiovasculari, cardiologi, anesteziști și radiologi de prestigiu internațional: Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano și șeful secției de Chirurgie cardiovasculară și toracică, Dr. Nicolae Florescu, șeful secției de Cardiologie intervențională, Dr. Alexandru Voican, medic primar
Biografia YOUSSEF CHAWI unul din cei mai buni chirurgi esteticieni preferatul vedetelor din ROMANIA. septembrie 02, 2020. YOUSSEF CHAW biografie, naționalitate recenzii, păreri forumuri rinoplastie. Profesionalismul medicilor romani dar mai ales preturile de trei ori mai mici ca in ITALIA, FRANTA si SPANIA ne aduc in tara turisti bogati
1. Cel mai bun CEO - marele premiu 2. Cel mai bun manager financiar 3. Cel mai bun manager comercial 4. Cel mai bun HR manager 5. Cel mai bun manager juridic 6. Cel mai bun manager de marketing / PR / Public Affairs. Premii speciale 7. Cel mai bun responsabil CSR 8. Cel mai bun coordonator al unui proiect de dezvoltare 9.
Cei mai buni chirurgi cardiovasculari din Europa vor preda la Sibiu. Nume importante la nivel european în chirurgia cardiovasculară, endovasculară și cardiologia intervențională participă la prima școală de vară organizată de țara noastră în domeniile mai sus enumerate. Programul denumit "Saving Hearts: Innovative Methods in Cardiovascular Disease
LDaYs. e9eckcyyr1.pages.dev/162e9eckcyyr1.pages.dev/641e9eckcyyr1.pages.dev/789e9eckcyyr1.pages.dev/340e9eckcyyr1.pages.dev/690e9eckcyyr1.pages.dev/304e9eckcyyr1.pages.dev/622e9eckcyyr1.pages.dev/443e9eckcyyr1.pages.dev/873e9eckcyyr1.pages.dev/965e9eckcyyr1.pages.dev/204e9eckcyyr1.pages.dev/115e9eckcyyr1.pages.dev/486e9eckcyyr1.pages.dev/215e9eckcyyr1.pages.dev/282
cei mai buni chirurgi cardiovasculari din romania