Ce spectacol vrednic de plâns si de plâns în hohote: creştinii care nu ştiu în ce constă propriu zis creştinismul! Privirea noastră întâlneşte acest spectacol neîncetat; rareori vedem câte o excepţie, rareori putem întâlni în numeroasa gloată a celor ce se numesc creştini, unul care e creştin nu doar cu numele, ci şi în fapt. Întrebarea pe care o puneţi
Ce este Catehismul ortodox? Ce inseamna ortodox si Ortodoxie? Care este scopul insusirii si pastrarii invataturii ortodoxe? Ce este mantuirea? Cine se poate mantui? Care sunt conditiile mantuirii? Unde se gaseste adevarul care duce la mantuire? De la cine are Biserica Ortodoxa adevarul deplin? Cum a dat Dumnezeu acest adevar? DESCOPERIREA
Mântuirea înseamnă primirea vieţii veşnice dacă intrăm într-o relaţie personală cu Dumnezeu. Este scris în Biblie:Ioan 17:3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. . Ioan 3:16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
Mântuirea este acel moment de creație divină în inima omului care s-a pocăit de păcatele lui, care declară că Hristos e Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii și al lui personal, și spune o rugăciune simplă. Rugăciune de mântuire
Dftdx. e9eckcyyr1.pages.dev/232e9eckcyyr1.pages.dev/576e9eckcyyr1.pages.dev/888e9eckcyyr1.pages.dev/658e9eckcyyr1.pages.dev/377e9eckcyyr1.pages.dev/625e9eckcyyr1.pages.dev/530e9eckcyyr1.pages.dev/478e9eckcyyr1.pages.dev/104e9eckcyyr1.pages.dev/394e9eckcyyr1.pages.dev/847e9eckcyyr1.pages.dev/35e9eckcyyr1.pages.dev/36e9eckcyyr1.pages.dev/910e9eckcyyr1.pages.dev/952
ce este mantuirea si care sunt conditiile mantuirii